Metoda Sintoniei™: logoMetoda Sintoniei™
  • Acasă
  • Despre metodă
  • Sesiune 1:1
  • Programul de 8 sesiuni
  • Semnalul meu
  • Ascultă meditația Prima acordare™
  • Contact
  • Blog
  • Programează o discuție
  1. Acasă ›
  2. Termeni și condiții
LEGAL

Termeni și condiții

Metoda Sintoniei™: Termeni și condiții

Ultima actualizare: 23 august 2026

IMPORTANT Vă rugăm să citiți acești termeni cu atenție înainte de a utiliza site-ul sau de a contracta serviciile noastre. Prin utilizarea site-ului și/sau a serviciilor, acceptați integral acești termeni. Dacă nu sunteți de acord, vă rugăm să nu utilizați site-ul.

1. Dispoziții generale și acceptarea termenilor

Acești Termeni și Condiții (denumiți în continuare „Termeni") reglementează relația dintre furnizorul de servicii (denumit în continuare „Practicantul", „Noi" sau „Operatorul") și utilizatorul site-ului sau clientul serviciilor (denumit în continuare „Utilizatorul" sau „Clientul").

Acești Termeni constituie un contract legal obligatoriu. Prin accesarea site-ului, completarea formularelor sau contractarea serviciilor, Utilizatorul/Clientul declară că:

  • Are vârsta de cel puțin 18 ani și capacitate juridică deplină
  • A citit, înțeles și acceptat integral acești Termeni
  • Informațiile furnizate sunt corecte, complete și actuale
  • Își asumă responsabilitatea pentru deciziile personale luate în urma sesiunilor

2. Definiții

În cuprinsul acestor Termeni, următorii termeni vor avea înțelesurile de mai jos:

  • „Metodă" / „The Syntonia Signal Method™ / Metoda Sintoniei™": metoda originală și proprietară de descoperire de sine creată și deținută de Practicant, incluzând cele 7 frecvențe, cele 3 straturi (Tune In / Filter / Amplify), cele 5 elemente identificate, cele 7 jocuri, precum și toate materialele, worksheet-urile, conversația structurată și orice alt conținut metodologic asociat.
  • „Servicii": serviciile de consiliere de descoperire de sine furnizate prin Metodă, sub formă de Sesiune 1:1 sau Programul de 8 Sesiuni (8 sesiuni săptămânale urmate de 2 apeluri de integrare).
  • „Sesiune": o întâlnire individuală online între Practicant și Client, desfășurată prin platformă de videoconferință.
  • „Materiale": toate documentele, worksheet-urile, rapoartele, constelațiile, Emisiile de Identitate și orice alt conținut generat în cadrul Serviciilor.
  • „Conținut al Site-ului": toate textele, imaginile, video-urile, grafica, structura, codul sursă și orice alt element prezent pe site.
  • „Pre-Work": materialele pregătitoare pe care Clientul trebuie să le completeze înainte de începerea Serviciilor.

3. Descrierea serviciilor

3.1. Sesiunea 1:1

  • Durată: o singură sesiune cu o durata de 1,5 ore
  • Format: online, prin videoconferință
  • Include: identificarea, împreună cu Clientul, a frecvenței în care se află tema adusă de către acesta și parcurgerea acelei frecvențe în cadrul sesiunii, prin metoda proprietară, cu scopul de a înțelege unde se află răspunsul
  • Target: persoane care preferă profunzime la o singură întâlnire

3.2. Programul de 8 Sesiuni

  • Durată: 8 sesiuni săptămânale (primele 7 sesiuni a câte 75 min, Sesiunea 8: 90 min)
  • Format: online, prin videoconferință
  • Include: pre-work, 8 sesiuni, Field Work între sesiuni, portofoliul scris complet, apel de calibrare de 60 de minute la 30 de zile, apel de suport de 90 de minute la 90 de zile
  • Target: persoane care vor profunzime sustenabilă, cu timp de integrare între sesiuni

3.3. Ce include și ce NU include

Serviciile INCLUD: conducerea sesiunilor, aplicarea Metodei, generarea deliverables-urilor, comunicarea între sesiuni în legătură cu logistica, cele 2 apeluri de follow-up.

Serviciile NU INCLUD: consiliere psihologică clinică, psihoterapie, diagnostic medical, terapie pentru tulburări de sănătate mintală, consiliere juridică, consiliere financiară de investiții, sau coaching zilnic între sesiuni.

3.4. Limitările serviciilor

SERVICIILE NU SUNT TERAPIE. Practicantul nu este psihoterapeut clinician și nu oferă tratament pentru tulburări de sănătate mintală. Dacă suferiți sau suspectați că suferiți de o afecțiune psihică (depresie majoră, tulburări de anxietate clinice, PTSD, tulburări alimentare grave, dependențe, ideație suicidară etc.), vă rugăm să consultați în primul rând un profesionist autorizat în sănătate mintală.

4. Rezervare, plată și refuz contract

4.1. Procesul de rezervare

  • Rezervarea începe prin completarea formularului de contact sau programarea unui apel de descoperire gratuit
  • Rezervarea devine validă doar după achitarea integrală sau parțială (în funcție de acord) a onorariului
  • Ne rezervăm dreptul de a refuza oferirea serviciilor oricărei persoane, fără a fi obligați să motivăm refuzul, cu condiția rambursării integrale a oricărei sume achitate

4.2. Onorarii

Onorariile pentru servicii sunt afișate pe site și pot fi modificate oricând. Prețul aplicabil este cel afișat la momentul încheierii contractului. Pentru clienți existenți, orice modificare de preț va fi comunicată cu cel puțin 30 de zile în avans.

  • Onorariu Sesiune 1:1: 600 RON
  • Onorariu Programul de 8 Sesiuni: 4.400 RON

4.3. Modalități de plată

  • Transfer bancar
  • Plată online cu card, procesată prin Stripe (furnizor extern conform standardului PCI-DSS)
  • Alte metode convenite în scris

4.4. Facturare

Emitem factură fiscală pentru fiecare plată primită. Factura este transmisă electronic la adresa de e-mail indicată. Este responsabilitatea Clientului să ne furnizeze datele corecte de facturare.

4.5. Plan de plată (pentru Programul de 8 Sesiuni)

La cerere, putem oferi posibilitatea plății în două rate lunare egale, de câte 2.200 RON. Prima rată trebuie achitată înainte de prima sesiune. Rata a doua are termen precizat în acordul specific.

5. Politica de anulare, reprogramare și rambursare

Această secțiune este esențială. Vă rugăm să citiți cu atenție. Politicile diferă în funcție de serviciul contractat.

5.1. Dreptul legal de retragere (pentru consumatori)

Conform OUG nr. 34/2014, în calitate de consumator (persoană fizică care contractează servicii în afara activității profesionale), aveți dreptul de a vă retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice de la încheierea contractului, FĂRĂ A FI OBLIGAT SĂ MOTIVAȚI RETRAGEREA.

Excepție importantă: Dacă ați solicitat ca serviciile să înceapă în cadrul acestui termen de 14 zile și ați beneficiat de ele, sunteți obligat să plătiți suma corespunzătoare serviciilor deja prestate. Dacă serviciile au fost prestate integral în cadrul celor 14 zile (ex. Sesiune 1:1 efectuată imediat), dreptul de retragere se pierde.

Consimțământ explicit la plată: La efectuarea plății, Clientul solicită expres începerea imediată a serviciului și își pierde dreptul de retragere prevăzut de OUG nr. 34/2014, conform art. 16 lit. a) din această ordonanță.

Retragerea se exercită prin notificare scrisă trimisă la adresa de e-mail indicată în secțiunea 15 a Termenilor, înainte de expirarea termenului de 14 zile.

5.2. Anulare de către Client: Sesiune 1:1

  • Cu 14+ zile înainte: Rambursare 100%, minus costurile bancare (dacă există).
  • Cu 7-13 zile înainte: Rambursare 50% SAU opțiunea de reprogramare fără penalitate.
  • Cu 0-6 zile înainte: Fără rambursare, dar cu opțiunea de reprogramare fără penalitate.

5.3. Anulare de către Client: Programul de 8 Sesiuni

  • Înainte de Sesiunea 1: Rambursare 100%, minus 10% pentru pre-work primit (dacă s-a transmis).
  • După Sesiunea 1, înainte de Sesiunea 2: Rambursare 75%.
  • După Sesiunea 2, înainte de Sesiunea 4: Rambursare 50%.
  • După Sesiunea 4: Fără rambursare. Programul poate fi suspendat și reluat în maxim 6 luni, o singură dată.

5.4. Reprogramarea sesiunilor individuale

  • Reprogramare cu 48+ ore în avans: gratuită, de maxim 2 ori per program
  • Reprogramare cu 24-48 ore: acceptată doar în cazuri excepționale (boală, urgență familială)
  • Reprogramare cu sub 24 ore sau neprezentare: sesiunea se consideră consumată

5.5. Anulare de către Practicant

În situații excepționale (boală, urgență personală), Practicantul își rezervă dreptul de a anula sau reprograma o sesiune. În acest caz:

  • Clientul va fi informat cât mai curând posibil
  • Sesiunea va fi reprogramată în termen de maxim 30 de zile, la disponibilitate comună
  • Dacă reprogramarea nu este posibilă, Clientul primește rambursare integrală pentru sesiunile neprestate

5.6. Rambursări: Procesul

  • Cererile de rambursare se fac în scris, la adresa de e-mail specificată în secțiunea 15
  • Rambursările se procesează în termen de 14 zile calendaristice de la aprobarea cererii
  • Rambursările se fac prin aceeași metodă utilizată la plată (cu excepția acordurilor diferite)

6. Obligațiile Clientului

Pentru succesul procesului, Clientul se obligă la:

  • Prezență și punctualitate: să fie prezent și punctual la fiecare sesiune programată.
  • Onestitate: să răspundă onest la întrebări și exerciții, înțelegând că rezultatele depind direct de profunzimea implicării.
  • Pre-work: să completeze și să transmită pre-work-ul în termenele stabilite.
  • Field Work (pentru Programul de 8 Sesiuni): să realizeze temele între sesiuni și să le aducă în discuție.
  • Mediul sesiunii: să asigure un mediu privat, fără întreruperi, cu conexiune stabilă la internet.
  • Confidențialitate reciprocă: să nu înregistreze sesiunile (audio/video) fără acordul scris al Practicantului și să respecte confidențialitatea oricăror materiale sau abordări folosite în cadrul Metodei.
  • Plăți la termen: să achite onorariile la termenele convenite.
  • Respectarea Practicantului: să mențină un comportament respectuos pe parcursul relației profesionale.

7. Obligațiile Practicantului

Practicantul se obligă să:

  • Respecte confidențialitatea totală a informațiilor împărtășite în sesiuni (cu excepțiile limitate prevăzute în Politica de Confidențialitate)
  • Ofere serviciile contractate de către Client
  • Fie pregătit, prezent și punctual la fiecare sesiune
  • Ofere deliverables-urile (rapoarte, portofolii) în termenele anunțate
  • Mențină standarde etice profesionale
  • Comunice transparent orice schimbare de circumstanțe
  • Proceseze datele personale conform GDPR și Politicii de Confidențialitate
  • Emită facturile conform legii
  • Păstreze materialele confidențiale în siguranță

8. Drepturi de proprietate intelectuală

ATENȚIE: Această secțiune protejează originalitatea Metodei. Vă rugăm să o citiți cu atenție maximă.

8.1. Proprietatea Practicantului asupra Metodei

The Syntonia Signal Method™ / Metoda Sintoniei™ este o metodă originală, proprietară, creată și deținută exclusiv de Practicant. Aceasta include, dar fără a se limita la:

  • Structura metodologică completă (cele 7 frecvențe, cele 3 straturi, cele 5 elemente identificate, cele 7 jocuri)
  • Conceptele specifice: Emisia Identității, Constelația Talentelor, Testul Rezonanței, Accidental Expert, Signal Moves, Sacred Pause, Noise Filter
  • Ritmul sesiunii în 5 pași (Frame → Collect → Sacred Pause → Reflect → Deepen)
  • Toate worksheet-urile, scripturile de sesiune, ghidurile de conversație
  • Numele, logo-ul și identitatea vizuală „ The Syntonia Signal Method™ / Metoda Sintoniei™"
  • Toate materialele, texte, grafici, tools digitale și resurse conexe

Aceste elemente sunt protejate prin legile aplicabile privind proprietatea intelectuală, drepturile de autor (Legea nr. 8/1996) și, după caz, prin marca înregistrată.

8.2. Licența limitată acordată Clientului

Prin contractarea Serviciilor, Clientul primește o licență limitată, personală, neexclusivă și netransferabilă de a:

  • Utiliza materialele primite (worksheet-uri, rapoarte personale, Emisia Identității, Constelația Talentelor) exclusiv pentru uz personal, necomercial
  • Păstra deliverables-urile personale ca referință privată

8.3. Ce NU este permis Clientului

Cu excepția unui acord scris explicit cu Practicantul, Clientului NU i se permite:

  • Să folosească Metoda sau oricare elemente ale acesteia pentru a oferi servicii similare către terți
  • Să copieze, distribuie, publice, partajeze online sau offline materialele primite
  • Să predea, instruiască, formeze sau certifice alte persoane în Metodă
  • Să creeze derivate, adaptări sau versiuni modificate ale Metodei
  • Să utilizeze numele „ The Syntonia Signal Method™ / Metoda Sintoniei™" sau terminologia proprietară în scopuri comerciale proprii
  • Să dezvăluie public structura detaliată a sesiunilor sau a jocurilor
  • Să integreze elemente ale Metodei într-o altă metodă proprie, cu sau fără atribuire

8.4. Clienții care sunt coach-i sau practicanți

Dacă sunteți coach, terapeut, trainer, consultant sau practicant într-un domeniu conex, contractarea Serviciilor NU vă acordă dreptul de a folosi, integra, adapta sau preda Metoda în practica dumneavoastră. Orice utilizare profesională a elementelor Metodei necesită un acord scris separat de licență.

Clienții care au o practică profesională similară sunt rugați să comunice acest lucru înainte de începerea Serviciilor, astfel încât să putem discuta condițiile corecte.

8.5. Proprietatea Clientului asupra propriilor date și reflecții

Clientul rămâne proprietarul:

  • Propriilor răspunsuri, reflecții, povești de viață și emoții împărtășite
  • Emisiei Identității personale (conținutul generat din propriile răspunsuri)
  • Constelația Talentelor personală
  • Oricăror alte date personale furnizate

Practicantul deține exclusiv proprietatea asupra structurii metodologice, nu asupra conținutului personal al Clientului.

8.6. Conținutul site-ului

Tot conținutul site-ului (texte, imagini, grafici, video, design, cod) este protejat prin drepturi de autor și aparține Practicantului sau licențiatorilor săi. Orice reproducere, distribuire sau utilizare fără acord scris este interzisă.

8.7. Încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

Orice încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală va fi urmărită prin toate mijloacele legale disponibile, inclusiv acțiuni civile pentru despăgubiri și, dacă este cazul, plângeri penale. Despăgubirile minime pentru utilizarea neautorizată a Metodei pot include:

  • Restituirea tuturor onorariilor generate prin utilizarea neautorizată
  • Daune compensatorii (minim 10.000 EUR per caz)
  • Acoperirea cheltuielilor legale și de investigație
  • Încetarea imediată a utilizării

9. Exonerări de răspundere și declinări

9.1. Natura serviciilor

Serviciile sunt servicii de consiliere pentru descoperire de sine („coaching" / „self-discovery"). NU sunt: (a) psihoterapie, (b) tratament pentru tulburări de sănătate mintală, (c) consiliere medicală, (d) consiliere juridică, (e) consiliere financiară profesională, (f) diagnostic psihiatric sau psihologic clinic.

9.2. Fără garanții de rezultate

Rezultatele Serviciilor depind de factori multipli, inclusiv (dar nu limitat la) gradul de implicare a Clientului, onestitatea răspunsurilor, circumstanțele personale și aplicarea în viața de zi cu zi a insight-urilor.

Practicantul NU garantează:

  • Rezultate specifice (ex. schimbarea carierei, creșterea veniturilor, vindecarea emoțională)
  • Un anumit nivel de claritate de sine ori clarificarea totală a identității
  • Rezolvarea problemelor psihologice sau relaționale
  • Succes profesional sau personal

Testimonialele publicate reprezintă experiențe individuale și nu sunt garanții aplicabile universal.

9.3. Responsabilitatea Clientului pentru propriile decizii

Clientul înțelege și acceptă că:

  • Orice decizie luată în urma sesiunilor (ex. schimbare de carieră, încetarea unei relații, investiții financiare, schimbări de viață) este decizia exclusivă a Clientului
  • Practicantul nu poate fi tras la răspundere pentru consecințele acestor decizii
  • Clientul își asumă integral riscurile acțiunilor sale

9.4. Limitări tehnice

Sesiunile online depind de conexiunea la internet și platformele de videoconferință. Practicantul nu este responsabil pentru:

  • Întreruperi cauzate de probleme tehnice ale Clientului
  • Probleme ale furnizorilor externi (Zoom, Google Meet etc.)
  • Pierderea conexiunii în timpul sesiunii

În cazul întreruperilor semnificative din motive tehnice, sesiunea va fi reprogramată sau prelungită, la aprecierea Practicantului.

9.5. Informații emoționale intense

Metoda poate aduce la suprafață amintiri, emoții sau reflecții intense. Clientul înțelege că:

  • Există un risc inerent de disconfort emoțional temporar
  • Dacă experimentează reacții emoționale copleșitoare, este încurajat să ia pauză și să consulte un profesionist în sănătate mintală
  • Practicantul va opri sau amâna sesiunea dacă consideră că este în interesul superior al Clientului
  • Practicantul nu poate prevedea complet reacțiile emoționale ale Clientului și nu este responsabil pentru acestea dincolo de cadrul profesional al sesiunii

10. Limitarea răspunderii

10.1. Limita maximă a răspunderii

În măsura maximă permisă de lege, răspunderea totală a Practicantului față de Client, pentru orice prejudiciu sau daună decurgând din sau în legătură cu Serviciile, NU va depăși suma efectiv achitată de Client pentru Serviciile prestate în ultimele 12 luni.

10.2. Exonerare de daune indirecte

Practicantul NU răspunde pentru:

  • Daune indirecte, consecutive, speciale, incidentale sau punitive
  • Pierderi de profit, venit sau oportunități
  • Pierderi de reputație sau goodwill
  • Prejudicii emoționale sau psihologice pe termen lung
  • Orice daune rezultate din deciziile Clientului luate pe baza sesiunilor

10.3. Excepții

Limitările de mai sus NU se aplică în cazul:

  • Fraudei dovedite a Practicantului
  • Dolului sau neglijenței grave
  • Încălcării intenționate a obligațiilor legale fundamentale
  • Drepturilor imperative ale consumatorilor prevăzute de lege (care nu pot fi limitate contractual)

11. Dreptul de retragere (consumatori, OUG 34/2014)

11.1. Termenul de 14 zile

Conform art. 9 alin. (1) din OUG nr. 34/2014, Clientul-consumator beneficiază de o perioadă de 14 zile calendaristice pentru a se retrage din contractul încheiat la distanță, fără a fi nevoit să justifice decizia și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) și art. 14 din aceeași ordonanță.

Termenul curge de la data încheierii contractului (data plății sau a confirmării rezervării primei sesiuni, oricare survine mai întâi).

11.2. Pierderea dreptului prin solicitare expresă

Conform art. 16 lit. a) din OUG nr. 34/2014, Clientul-consumator pierde dreptul de retragere în cazul contractelor de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului.

Această confirmare este obținută prin bifa „Solicit expres ca serviciile să înceapă în termenul de retragere de 14 zile…” din dialog-ul afișat pe site înainte de fiecare rezervare cu plată, precum și prin câmpul echivalent din formularul de rezervare cal.eu.

11.3. Cum își exercită Clientul dreptul de retragere

Pentru a-și exercita dreptul de retragere în interiorul celor 14 zile (dacă serviciile nu au fost încă prestate integral), Clientul trimite o notificare scrisă pe adresa de e-mail contact@andreeaionescu.ro, folosind opțional formularul standard de mai jos sau orice formulare echivalentă neechivocă.

11.4. Formular standard de retragere (Anexa I la OUG 34/2014, partea B)

Către: IONESCU R. ANDREEA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
Adresa: Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 136, parter, ap. 5, Sector 1, București
E-mail: contact@andreeaionescu.ro

Vă informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor
la prestarea următorului serviciu: ______________________________________________

Comandat la data de: ____________________________________________________________

Numele consumatorului: __________________________________________________________

Adresa consumatorului: __________________________________________________________

Semnătura consumatorului (doar în cazul în care acest formular se trimite pe hârtie):
____________________________________________________________

Data: ___________________________________________________________________________

11.5. Restituirea sumelor

În cazul exercitării valide a dreptului de retragere, Practicantul restituie suma încasată în maximum 14 zile calendaristice de la primirea notificării, prin aceeași metodă de plată folosită inițial, fără costuri suplimentare pentru Client.

12. Confidențialitate reciprocă

Ambele părți se angajează să păstreze confidențialitatea informațiilor împărtășite în cadrul Serviciilor:

12.1. Obligația Practicantului

Practicantul va păstra strict confidențiale toate informațiile împărtășite de Client în sesiuni, conform Politicii de Confidențialitate (document separat). Excepțiile sunt cele strict prevăzute de lege și detaliate în Politica de Confidențialitate.

12.2. Obligația Clientului

Clientul se angajează să păstreze confidențialitatea:

  • Detaliilor structurale ale Metodei (succesiunea sesiunilor, exercițiile specifice, întrebările-cheie)
  • Materialelor confidențiale primite (worksheet-uri interne, scripturi)
  • Conținutului discuțiilor din Masterclass-urile, atelierele de grup sau programele colective (dacă este cazul)

12.3. Durata obligației de confidențialitate

Obligația de confidențialitate se extinde pe durată nedeterminată și supraviețuiește încetării relației contractuale.

13. Forță majoră

Nici Practicantul și nici Clientul nu vor fi răspunzători pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale în caz de forță majoră, conform definiției din Codul Civil român (art. 1351):

  • Dezastre naturale
  • Pandemii declarate
  • Războaie, revolte civile, terorism
  • Blocări guvernamentale care fac imposibilă prestarea serviciilor
  • Întreruperi majore ale infrastructurii (internet global, electricitate pe regiune extinsă)

Partea afectată va notifica cealaltă parte cât mai curând posibil. Contractul va fi suspendat pe durata evenimentului de forță majoră. Dacă evenimentul durează mai mult de 90 de zile, oricare dintre părți poate rezilia contractul fără penalitate.

14. Încetarea contractului

14.1. Încetarea de drept

Contractul încetează:

  • La finalizarea tuturor sesiunilor și follow-up-urilor contractate
  • Prin acordul scris al părților
  • Conform politicii de anulare (secțiunea 5)
  • Prin reziliere pentru cauze grave (secțiunea 14.2)

14.2. Rezilierea pentru cauze grave

Practicantul poate rezilia contractul imediat, fără preaviz și fără rambursare, în cazul:

  • Comportamentului abuziv, amenințător sau ofensiv al Clientului
  • Încălcării grave a obligațiilor de confidențialitate
  • Încălcării drepturilor de proprietate intelectuală
  • Neplății repetate a onorariilor
  • Furnizării de informații false sau înșelătoare la încheierea contractului

Clientul poate rezilia contractul imediat, cu rambursare pentru serviciile neprestate, în cazul:

  • Neîndeplinirii repetate a obligațiilor de către Practicant
  • Comportamentului neprofesional sau neetic al Practicantului

15. Contact și notificări

Orice notificare în temeiul acestui contract se va face în scris, prin e-mail, la adresele indicate mai jos:

15.1. Pentru Practicant

  • IONESCU R. ANDREEA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
  • Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 136, parter, ap. 5, Sector 1, București
  • 54849790
  • F2026029768002
  • contact@andreeaionescu.ro
  • +40 749 071 582

15.2. Pentru Client

Adresele indicate de Client în formularul de contact sau contract.

15.3. Transmiterea notificărilor

Notificările se consideră primite:

  • E-mail: în ziua lucrătoare următoare expedierii, dacă nu există eroare de transmitere
  • Scrisoare recomandată: la data confirmată de poștă

16. Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor

16.1. Legea aplicabilă

Acești Termeni, precum și orice contract încheiat în baza lor, sunt guvernate de legea română, cu respectarea regulamentelor UE aplicabile (inclusiv GDPR).

16.2. Soluționarea amiabilă

Părțile convin să depună eforturi rezonabile pentru soluționarea amiabilă a oricăror diferende înainte de a recurge la alte mijloace. Procesul de soluționare include:

  • Notificare scrisă a problemei către cealaltă parte
  • Perioada de 30 de zile pentru răspuns și discuții
  • Întâlnire (online sau față în față) pentru încercarea de rezolvare

16.3. Soluționarea alternativă a disputelor (SAL)

Pentru consumatori: există posibilitatea accesării entităților SAL conform Legii 92/2018 privind soluționarea alternativă a disputelor. Lista entităților de soluționare alternativă a litigiilor recunoscute la nivel european este disponibilă la: https://consumer-redress.ec.europa.eu/list-alternative-dispute-resolution-adr-bodies_en

16.4. Instanțe competente

În absența soluționării amiabile, litigiile vor fi deferite instanțelor judecătorești competente din România, cu respectarea drepturilor consumatorilor conform legislației aplicabile.

17. Modificări ale Termenilor

Ne rezervăm dreptul de a modifica acești Termeni oricând. Modificările vor fi publicate pe site cu o nouă dată de actualizare în partea superioară.

Pentru modificări semnificative:

  • Utilizatorii site-ului vor primi o notificare vizibilă la următoarea vizită
  • Clienții activi vor fi notificați prin e-mail cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare
  • Continuarea utilizării site-ului sau a serviciilor după notificare constituie acceptarea noilor Termeni

Pentru contractele în curs de desfășurare, se vor aplica Termenii valabili la momentul încheierii contractului, cu excepția cazurilor în care noile prevederi sunt obligatorii prin lege.

18. Dispoziții finale

18.1. Acord integral

Acești Termeni, împreună cu Politica de Confidențialitate și orice contract specific de servicii încheiat, reprezintă acordul integral dintre părți și înlocuiesc orice acorduri anterioare.

18.2. Separabilitatea clauzelor

Dacă o prevedere a acestor Termeni este declarată invalidă sau neexecutabilă de o instanță competentă, restul prevederilor rămân în vigoare. Prevederea invalidă va fi înlocuită cu una validă care să reflecte cât mai fidel intenția părților.

18.3. Cesiunea contractului

Clientul nu poate cesiona drepturile sau obligațiile contractuale fără acordul scris al Practicantului. Practicantul poate cesiona drepturile într-o reorganizare de afaceri (fuziune, vânzare etc.), cu notificarea prealabilă a Clientului.

18.4. Renunțare

Neexercitarea sau exercitarea întârziată a unui drept nu constituie o renunțare la acel drept. Orice renunțare trebuie să fie în scris.

18.5. Interpretare

Titlurile secțiunilor sunt doar pentru referință și nu afectează interpretarea. În caz de discrepanțe între versiuni lingvistice, versiunea română prevalează.

Prin continuarea utilizării site-ului și/sau contractarea serviciilor, confirmați că ați citit, înțeles și acceptat integral acești Termeni și Condiții.

THE SYNTONIA SIGNAL METHOD™/ METODA SINTONIEI ™

Termeni și Condiții · Versiunea 1.1

Metoda Sintoniei™: logoMetoda Sintoniei™

Acordez cine ești cu ceea ce construiești, apoi prinde viață.

Navigare

  • Despre metodă
  • Programul de 8 sesiuni
  • Sesiune 1:1
  • Contact
  • Blog

Rețele sociale

Legal

  • Termeni
  • Confidențialitate
  • ANPC
  • Soluționarea Alternativă a Litigiilor (SAL)
  • Soluționarea Online a Litigiilor (ODR)
  • Denumire: IONESCU R. ANDREEA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
  • CUI: 54849790
  • Reg. Com.: F2026029768002
  • Sediu: Bulevardul Bucureștii Noi, nr. 136, parter, ap. 5, Sector 1, București
  • Email: contact@andreeaionescu.ro
  • Telefon: +40 749 071 582
© 2026 Metoda Sintoniei™. Toate drepturile rezervate.