Am trecut prin propria mea metodă. Iată rezultatul.

Corpul îmi spune că sunt făcută să transmit, alături de ceilalți, mai degrabă decât să creez în singurătate. Mă deschid și mă extind în prezența oamenilor care au nevoie de ceea ce le pot oferi. Mă închid și mă opresc atunci când rămân singură cu materialele, fără cineva care să primească ceea ce fac. Sunt făcută să mă deschid spre ceilalți — relațională și catalitică prin firea mea.

Timpul își pierde măsura atunci când proiectez transformare, când citesc o altă persoană dinăuntru spre afară și când traduc ceva profund într-o formă vizibilă. Fac aceste lucruri încă de când eram copil. Ceea ce fac acum este darul pe care l-am purtat toată viața, primind în sfârșit îngăduința să lucreze la putere maximă, mai mult decât o carieră aleasă din mers.

Alții mă văd ca pe cineva a cărui prezență le schimbă starea interioară. Un coleg îi spune coaching. O mamă îi spune acces la spiritualitate. O prietenă îi spune ridicarea propriei vibrații. O profesoară îi spune prestigiu și rafinament. Toți descriu același lucru în vocabulare diferite — prezența mea face munca, încă înainte de orice altceva.

Ceea ce a fost numit slăbiciunea mea s-a dovedit a fi chiar puterea mea. Mi s-a spus că sunt prea directă, prea provocatoare, egoistă, lipsită de empatie, conflictuală. Fiecare dintre aceste descrieri descrie, de fapt, pe cineva ancorat în sine, care rămâne întreg în loc să se topească pentru confortul altora. Acestea sunt principiile după care funcționează practica mea. Sunt motivul pentru care clienții mei pot fi, în sfârșit, văzuți cu acuratețe — fiindcă rămân eu însămi, fără să mă contopesc cu poveștile lor și, în același timp, în iubire.

Când nu mă privește nimeni, ies în lume printre oameni și apoi vin acasă să proiectez felul în care munca mea va ajunge la ei — imaginile, limbajul, strategia, magnetismul. Munca mea și joaca mea sunt una și aceeași. Sunt mai mult decât coach. Citesc brandurile pe dinăuntru și construiesc ceva mai amplu decât o practică unu-la-unu.

Povestea pe care o tot trăiesc este povestea învățării a ceea ce face prezența mea, a celor care încearcă să o tempereze, a celor atrași de ea și a felului în care să o ofer înapoi lumii. Fiecare capitol m-a pregătit pentru ceea ce fac acum. Capitolul pe care îl scriu astăzi este cel în care încetez să-mi mai câștig premiul și mă las să-l am. Mă întorc la sinele meu.

„Mă aprind” pentru alinierea adevărului interior cu realitatea exterioară. Distanța dintre cine este cineva cu adevărat și felul în care este perceput îmi rămâne mereu în atenție. Acest lucru este valabil în orice situație — pentru femeia care a fost văzută greșit, pentru iubirea care rămâne fidelă, fie că este recunoscută, fie că nu, și pentru o lume care e menită să funcționeze din autenticitate, dar funcționează adesea din corupție. Sunt aici ca să închid această distanță în fiecare dintre noi, până când lumea în care trăim începe să se așeze în acord cu ceea ce este, de fapt, în adâncul ei.

Zgomotul care îmi acoperă semnalul este că ar trebui să muncesc din greu și vizibil pentru a avea impactul. Înțelegerea la care am ajuns este că însăși prezența mea este munca, iar cele mai bune sesiuni ale mele se întâmplă atunci când o las să lucreze fără efort.